60 de ani de la inventarea tranzistorului
2007-12-15
Tranzistorul a fost inventat în laboratoarele Bell Telephone din New Jersey la data de 16 decembrie 1947 de către John Bardeen, Walter Houser Brattain, şi William Bradford Shockley şi a fost considerat una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului XX.
Aplicaţiile tranzistorului în viaţa de zi cu zi sunt multiple: de la aparatele de radio, cd-playere, televizoare, la calculatoare personale, aparate de fotografiat digitale, şi lista ar putea continua. De avantajele miniaturizării ne bucurăm cu toţii. Dispozitivele pe care altă dată le vedeam în filmele cu James Bond (unele pe care nici chiar el nu şi le imagina), astăzi sunt de nelipsit din dotările liceenilor sau studenţilor.

Iniţial alăturarea elementelor semiconductoare se punea în interiorul unui bulb de sticlă pentru a evita oxidarea lor din cauza încălzirii din timpul funcţionării şi ocupau un spaţiu mare în interiorul aparatului electronic. Astăzi, ca urmare a avansării tehnologice, putem avea milioane de tranzistoare, aşa cum avem în interiorul microprocesoarelor (peste 820 de milioane în procesorul Intel Core2 Extreme pe 45 nm).
În Aprilie 1965, „Electronics Magazine” a publicat un articol în care Gordon Moore prezicea că numărul de tranzistoare dintr-un cip se dublează la fieare 2 ani. Această predicţie a fost privită ca o legendă, dar între timp a ajuns să fie cunoscută drept „Legea lui Moore”. Această „lege” prezicea nu numai creşterea capacităţii de procesare, dar şi ieftinirea componentelor electronice. De exemplu, preţul unui tranzistor din cel mai recen chip produs de Intel este cam la a milioana parte a preţului unui tranzistor produs în 1968.
Sunt foarte curios cât de mici şi performante vor fi tranzistoarele la aniversarea de 70 de ani. Asta... în cazul în care nu vor fi înlocuite de cea mai mare invenţie a secolului XXI.
Autor: Cezar-Gorun Nesvadba
