AMD/ATI lansează Radeon HD 4650 şi 4670
2008-09-13
Seria HD 4600 are procesor grafic AMD TeraScale, cu 320 de nuclee de procesare pe flux, fiind fabricate prin tehnologie pe 55 nm. Puterea consumată la încărcare maximă este de 60 W pentru 4670, care este echipat cu memorie GDDR3, respectiv mai puţin de 50 W pentru 4650 care are memorie GDDR2. Cele două unităţi grafice de procesare au tehnologie ATI PowePlay de a doua generaţie, care reglează automat consumul de putere şi o serie de alţi parametri (inclusiv frecvenţa de lucru) în funcţie de activitatea depusă de procesor.
HD 4650 şi 4670 au suport pentru DirectX 10.1, putând face faţă cu succes jocurilor 3D care au nevoie de platforme puternice pentru a putea rula. Tot de a doua generaţie este şi softul Unified Video Decoder (UVD 2.0) de la AMD pentru procesarea conţinutului video de înaltă calitate. Plăcile grafice au suport pentru HDMI 7.1 pentru „audio surround sound", tehnologie ATI Avivo HD şi îndeplinesc ultimele standarde în ce priveşte grija faţă de mediul înconjurător. Ele se vor regăsi în interiorul produselor unor cunoscuţi integratori de sisteme precum: ASUS, GIGABYTE, Jetway, MSI, SAPPHIRE Technology şi alţii.
Radeon HD 4670 este deja disponibil, la un preţ recomandat de producător de 79 USD, iar Radeon HD 4650 este aşteptat luna viitoare la un preţ recomandat de 69 USD.
Sursa: AMD/ATI
Autor: Cezar-Gorun Nesvadba
