Asus lansează EeePC 901 şi EeePC 1000
2008-06-04
La scurt timp după ce a anunţat că a vândut peste 1 milion de laptopuri low-cost în numai 6 luni de la lansare, ASUS a prezentat la târgul Computex 2008 din Taiwan, 3 noi modele ale binecunoscutului EeePC: 901, 1000 şi 1000(H).
Având în vedere faptul că utilizatorii acestor produse le folosesc în cea mai mare parte a timpului în afara clădirilor, şi prin urmare datele trebuie să poată fi stocate pe medii sigure, compania a optat pentru echiparea Eee PC 901 şi 1000 cu discuri SSD, cu o capacitate de 40 GB, protejate împotriva şocurilor şi care au un consum redus de energie. Spre deosebire de acestea, Eee 1000(H) are un hard disk de 80 GB. Ca sistem de operare, vor avea preinstalat Windows XP sau Linux.
Prin intermediul unei interfeţe grafice şi cu ajutorul tehnologiei Super Hybrid Engine se pot regla: consumul de energie (se poate reduce cu până la 15%) şi astfel se poate prelungi durata de viaţă a bateriei (cu 6 celule) până la 7,8 ore; frecvenţa de lucru a procesorului Atom, precum şi luminozitatea ecranului LCD. În plus, toate modelele au incorporată o cameră web de 1,3 megapixeli, suport wireless de mare viteză (WiFi 802.11n) şi Bluetooth. În proporţie de 92% tastatura modelului 1000 este similară cu a unui laptop obişnuit, permiţând o dactilografiere mult mai comodă. Toate acestea sunt în interiorul unei carcase rezistente la zgârieri şi în mai multe culori. De remarcat este faptul că sub ecran, brandul ASUS a fost înlocuit cu EeePC.
Pentru Taiwan, preţurile acestor modele se situează între 559 USD pentru Eee PC 901 şi 658 USD pentru Eee PC 1000, dar e posibil ca să sufere modificări la lansarea pe alte pieţe din lume.
În cadrul aceloraşi prezentări de la Computex 208, ASUS a expus şi alte produse care stau sub semnul lui „Easy": Eee Box şi Eee TV.
Sursa: ASUS
Autor: Cezar-Gorun Nesvadba
