Ştiri IT, hardware, software, gadgets, linux, ştiinţă şi tehnologie rss RSS
Locuri de muncă în IT:
Technogeek
Căutăm colaboratori | Ce este RSS? | Despre technogeek | Contact | Hartă site

Încă un candidat la „cel mai ieftin laptop din lume”

2008-08-01

Navigând pe internet, am dat peste o pagină intitulată „World's cheapest laptop” (cel mai ieftin laptop din lume), în care era prezentat un model interesant, lansat de către Impulse, un producător din China.

Ce este interesant la acest mini laptop este că la un preţ de numai 130 dolari (pt minim 100 bucăţi cumpărate) are următoarea configuraţie: procesor MIPS de 400 MHz (MIPS este arhitectură folosită adesea în gadgeturi precum PDA-urile, Playstation, Playstation 2, Playstation portabil, arhitectură bazată pe  RISC ), monitor 7" (având cel mai probabil o rezoluţie de 800x480), memorie de 128 MB SDRAM, spaţiul de stocare de 1 GB, tastatură standard (QWERTY), sistem de operare Linux, cititor de carduri SD, port VGA (pentru monitoare externe), 3 porturi USB, port mini USB şi poate fi dotat cu placă de reţea externă (ethernet sau WiFi 802.11g).

Cel mai ieftin laptop din lume?

Se observă de la distanţă că  NPX-9000 (modelul de care vă vorbesc) are o configuraţie mai „sexy” decât cea a laptop-ului de 100$ prezentat anterior: JL7100. Iar dacă luăm în calcul raportul calitate/preţ putem spune că titlul de „cel mai ieftin laptop din lume” este chiar adevărat.

Această avalanşă de mini laptopuri i-a determinat pe producătorii EeePC-ului să coboare ştacheta cu aproximativ 100 dolari.

Sursa: Alibaba

Autor: Radu Dincă