Lumea Open Source în săptămâna 28 aprilie - 4 mai 2008
2008-05-08
Ştiri
Ubuntu şi familia cresc în popularitate şi, evident, există destui care nu prea sunt „de acord” cu asta. Priviţi, de exemplu, acest articol cu privire la acest subiect.
IBM DeveloperWorks vine cu un nou articol interesant: cum „vorbeşte” UNIX TCP/IP? Exemplele sunt pentru AIX.
După cum a promis, VIA a lansat portalul Linux/Open Source prin care vor să interacţioneze cu comunitatea FOSS. Cei de la VIA au început să ofere driver-e pentru Ubuntu, şi vor extinde „oferta” în perioada următoare.
Microsoft a lansat software pentru administrarea sistemelor UNIX/Linux. E încă în beta şi nu mi-am dat seama la ce foloseşte. Probabil e o veste bună...
Adobe face un pas important prin proiectul Open Screen. Practic, specificaţiile SWF/FLV/F4F devin deschise, făcând implementarea de player-e Flash mult mai simplă.
Aplicaţii
Btrfs 0.14 a fost lansat cu noutăţi importante, printre care suport RAID. Acesta este un sistem de fişiere aflat în stadiu incipient de dezvoltare. Dacă vreţi ceva cu siguranţă mai stabil, încercaţi noul ext4. Migrarea nu e chiar aşa de complicată. Discuţia despre sisteme de fişiere mă duce cu gândul la cazul Hans Reiser. Se pare că acesta şi-a premeditat din timp crima!
Dillo e un browser web cu interfaţă grafică şi consum foarte scăzut de resurse. Este inclus în distribuţii ca Damn Small Linux, dar puteţi să îl testaţi şi pe distribuţia dvs, dacă acest articol vă stârneşte curiozitatea.
Am mai discutat despre cum să descărcaţi filme de pe site-uri ca YouTube. Iată o serie de aplicaţii Linux care vă pot ajuta.
VirtualBox 1.60 a fost lansat de către Sun. Virtualizarea e o soluţie foarte populară acum datorită puterii sistemelor de calcul actuale. De unde să alegeţi? Păi, aveţi cel puţin două variante, pe lângă VirtualBox: VMware, QEMU.
X.Org 7.4 va fi lansat la sfârşitul acestei luni. Îmbunătăţirile sunt mult aşteptate, această versiune urmând a continua drumul deschis de versiunea 7.3.
KDE 4.1 Alpha 1 a fost lansat. Scrisă în Qt 4.4, noua versiune KDE va fi disponibilă şi pentru Windows şi Mac, deci va ajunge la mai mulţi utilizatori. Versiunea finală este aşteptată la sfârşitul lui iulie.
Dacă timpul liber există, trebuie să testaţi câteva jocuri Linux ce creează dependenţă. Bineînţeles, şi Frozen Bubble e pe-acolo. Când timpul liber există şi nu testează jocuri, unii se iau la ceartă. Şi de la o ceartă aparent uşoară, se pare că dezvoltatorii pidgin se vor împărţi în două.
V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă colaborarea Amarok - Magnatune? Ei bine, se pare că înseamnă câştiguri şi pentru dezvoltatorii Amarok şi pentru Magnatune dar şi pentru utilizatori. Un click şi veţi afla mai multe! Amarok 2.0 va veni cât de curând şi va însoţi desktop-ul KDE 4. Dacă vreţi să aveţi mereu cea mai nouă versiune de 2.0 în dezvoltare, vedeţi proiectul Neon.
Sisteme de operare
Lansarea săptămânii 28 aprilie - 4 mai este cu siguranţă Slackware 12.1. Această distribuţie impresionantă (cea mai veche încă menţinută) vine acum cu nucleu 2.6.24-5 şi e, în mare, un update al versiunii anterioare.
OpenBSD a avut o săptămână 28 aprilie - 4 mai super! Versiunea 4.3 vine cu o listă impresionantă de modificări, fix de 1 Mai. Felicitări echipei de dezvoltatori!
Whitix 0.1 este sistemul de operare ideal... pentru un sistem cu procesor la 2 Mhz!!! Pe bune, acest micuţ sistem de operare Open Source este incredibil. Merită testat chiar şi pe sisteme mai bune, cel puţin din curiozitate.
Yoper 3.1 beta este o distribuţie rapidă, optimizată pentru i686. Citiţi acest review ca să vă faceţi o idee.
Apropo de sisteme de operare mici, acest articol vă prezintă 5 distribuţii Linux micuţe. Aveţi pe alese.
openSUSE 11.0 a ajuns la al doilea Beta. Versiunea finală nu e departe şi sigur va arăta excelent. Abia aştept să-l încerc şi să-l compar cu cel mai nou Kubuntu.
Deschiderea platformei Java are efecte benefice asupra noilor distribuţii lansate, ce includ acum OpenJDK. Detalii despre Ubuntu 8.04 şi Fedora 9 găsiţi aici. Apropo de Sun, Java şi viitorul acestora, puteţi găsi în acest interviu acordat de Jonathan Schwartz, CEO Sun.
Şi iată că am reuşit să ajung la zi cu recapitulările săptămânale. Vă aştept peste câteva zile să recapitulăm săptămâna în care ne aflăm chiar acum!
Autor: Silvian Creţu
