Lumea open-source în săptămâna 29 octombrie - 4 noiembrie
2007-11-05
Iată a trecut încă o săptămână dominată de lansări, dar în care s-au întâmplat şi alte lucruri interesante. Cea mai importantă ştire din săptămâna ce-a trecut nu este una tocmai pozitivă. Se pare că cel mai înverşunat susţinător al formatului ODF, OpenDocument Foundation, e pe cale să susţină CDF-ul ca format universal de salvare a documentelor.
Despre ce este vorba? Sigur v-aţi lovit de compatibilitatea cu documentele Microsoft Office (.doc, .ppt, .xls, etc) atunci când aţi folosit orice suită Office din Linux. Ei bine, acum 5 ani, OpenDocument Foundation şi-a propus să standardizeze formatul de transmitere a documentelor, susţinând formatul Oasis ODF ce a şi devenit standard ISO. Evident, Microsoft s-a gândit să bage beţe în roate ODF-ului, prin crearea formatului OOXML, care însă nu a fost adoptat ca standard ISO. Şi iată că acum când ODF-ul a câştigat o bătălie importantă cu OOXML-ul, Sam Hiser, vicepreşedinte la OpenDocument Foundation a spus în blog-ul său că fundaţia ar dori să susţină formatul CDF promovat de W3C pentru că e mai viabil. Detalii despre implicaţiile acestor declaraţii găsiţi în acest articol.
Trecând la ştiri mai bune, haideţi să discutăm despre noile driver-e ATI pe Linux.
De când ATI au fost cumpăraţi de AMD, cei de la AMD au promis driver-e mai bune pentru Linux. Am aşteptat îndelung ca această promisiune să se materializeze şi iată că pe 5 septembrie “minunea” s-a produs. De-atunci şi până acum, ATI a deschis specificaţiile unor modele de plăci grafice şi a făcut driver-e din ce în ce mai bune. Săptămâna aceasta, cei de la Phoronix s-au gândit să analizeze şi să compare noul driver ATI pe Windows şi pe Linux. Vă invit să citiţi articolul şi să trageţi dvs concluziile.
Utilizatorii începători de Linux, sau cei care se gândesc să migreze pe Linux sunt speriaţi de consolă. Deşi există destul distribuţii menite să le facă trecerea mai uşoară, această frică rămâne pentru că a devenit deja un mit. Aici poate interveni Hotwire, o consolă inovativă, prietenoasă, gândită să îmbunătăţească interacţiunea utilizatorului cu calculatorul, din linia de comandă. Merită încercată!
Cele 7 minuni ale lumii Linux – un articol foarte interesant. Acestea sunt:
- nucleul Linux
- sistemul grafic X
- sistemul de fişiere
- unelte de administrare de la distanţă
- stabilitatea
- uneltele de securitate
- libertatea
Evident, pentru mai multe detalii va trebui să citiţi articolul.
Am mai discutat despre Classmate-PC, un laptop ieftin pentru copii, creat de Intel şi echipat cu Mandriva Linux sau Microsoft Windows. Apropo de politica Microsoft de a băga beţe în roate... Acum câteva zile Mandriva trebuia să expedieze 17000 de astfel de laptop-uri către o şcoală din Nigeria. Deşi totul părea să fie OK, se pare că cei de la Microsoft (în speţă CEO-ul Steve Ballmer) au făcut cumva să-i determine pe nigerieni să formateze laptop-urile primite de la francezi şi să instaleze Windows pe ele. François Bancilhon (CEO Mandriva) i-a trimis o scrisoare deschisă lui Ballmer la care Microsoft a răspuns dezminţindu-se. Cred că orice comentariu e de prisos...
Săptămâna aceasta au fost lansate, printre altele, K3b 1.0.4, GIMP 2.4.1 şi Firefox 2.0.0.9. Toate aceste versiuni noi rezolvă probleme prezente în versiunile precedente.
Kippie este numele de cod al celui de-al 4-lea beta al KDE 4.0. Au fost anunţate multe îmbunătăţiri şi cei care testează sunt rugaţi să trimită feedback la dezvoltatori. Capturi de ecran cu acest beta găsiţi aici.
Nimic deosebit în ceea ce priveşte lansările de software. La capitolul distribuţii, însă, avem parte de multe informaţii interesante. Avem, printre altele:
- OpenBSD 4.2 – a 22-a versiune de OpenBSD lansată pe CD-ROM, a 23-a pe FTP. Anunţul oficial conţine toate detaliile despre noua versiune, iar un articol care trece în revistă ce apare nou în 4.2 puteţi citi aici.
- Fedora 8 RC3 – ar putea fi versiunea finală dacă nu apare nici o problemă serioasă. Cu ce vine nou versiunea 8? Mă bucur că aţi întrebat. Un răspuns bun găsiţi aici.
- openSUSE 10.3 live – două cd-uri, unul cu GNOME şi celălalt cu KDE, au fost lansate vineri, de către cei de la openSUSE. Acestea sunt destinate arhitecturilor pe 32 de biţi şi includ un sistem Linux ce rulează direct de pe CD. Evident opţiunea de instalare pe hard-disk este inclusă.
Myah OS 3.0 alpha este o distribuţie Linux ce rulează de pe CD, orientată către multimedia şi jocuri. Vine cu un desktop Xfce 4.4.1 şi cu un set bun de aplicaţii (multimedia, internet, office, etc). O mică trecere în revistă a acestei versiuni găsiţi aici.
gOS (GreenOS) este un sistem de operare de la Google bazat pe Ubuntu 7.10. Desktop-ul e Enlightenment E17, cu foarte multe modificări, asigurând acces uşor la serviciile Google: YouTube, Google Product Search, Google Calendar şi Google Maps. Accesul la Wikipedia şi Facebook este de asemenea facil. Detalii găsiţi pe Phoronix iar mai multe capturi de ecran la The Coding Studio.
Şi iată că am ajuns la final. Vă doresc o săptămână bună până ne citim iar!
Autor: Silvian Creţu
