NVIDIA 3 în 1
2007-12-14
NVIDIA nu-şi lasă prea mult clienţii să aştepte noile produse. Nu cu multă vreme în urmă vorbeam despre ultimele soluţii pentru procesarea grafică oferite de NVIDIA. Iată că prin lansarea SLI cu 3 plăci video, pasionaţii de jocuri pe calculator vor putea să experimenteze noi limite ale graficii computerizate. Jocuri precum Call of Duty 4, Company of Heroes Opposing Fronts, Enemy Territory: Quake Wars, şi Unreal Tournament 3 vor putea fi jucate la cea mai mare rezoluţie posibilă.
SLI este o soluţie a celor de la NVIDIA prin care două sau mai multe plăci grafice pot fi interconectate astfel încât să funcţioneze ca una singură, însumându-le performanţele.

Inima sistemului SLI cu 3 plăci video este formată dintr-o placă de bază cu chipset NVIDIA nForce 680 SLI MCP şi trei plăci GeForce 8800 GTX sau GeForce 8800 Ultra. Dispozitivele SLI cresc performanţele grafice cu până la 2,8 ori în cadrul unei singure unităţi GPU, viteza de derulare a cadrelor ajungând la 60 pe secundă, iar rezoluţiile până la 2560x1600. Aceste plăci au în componenţă filtre anti-aliasing de până la 8x(anti-aliasing este o tehnică de minimizare a distorsiunilor care apar la reprezentarea unui semnal de înaltă rezoluţie la o rezoluţie scăzută). Combinaţia dintre setările plăcilor la rezoluţie maximă şi filtrele anti-aliasing a fost folosită pentru prima dată în aceste dispozitive.
Am auzit adesea vorbindu-se despre filme interactive. Prin evoluţia suportului grafic şi a softului de profil, industria jocurilor a luat un foarte mare avânt. Citeam cu puţină vreme în urmă că pasionaţii de jocuri pe calculator preferă să nu se ducă la un film lansat recent pe marile ecrane, ci aşteaptă lansarea jocului corespunzător pentru ca să trăiască propriul lor film, a cărui revedere să nu fie plicticoasă, finalul să fie imprevizibil, şi să simtă că au propria lor contribuţie în desfăşurarea acţiunii de pe monitor. Să fie pusă astfel în pericol industria cinematografică aşa cum o ştim?
Sursa: NVIDIA
Autor: Cezar-Gorun Nesvadba
