Ştiri IT, hardware, software, gadgets, linux, ştiinţă şi tehnologie rss RSS
Locuri de muncă în IT:
Technogeek
Căutăm colaboratori | Ce este RSS? | Despre technogeek | Contact | Hartă site

Open-source la sfârşit de săptămână: 15 - 21 octombrie

2007-10-21

Săptămâna trecută a fost o săptămână bună, dar fără nimic spectaculos, dominată de lansări importante de softuri şi distribuţii. O ştire ce a ieşit în evidenţă a fost primul pas concret făcut de Microsoft în lumea Open Source! Da, aţi citit bine... Licenţele Microsoft Public License (Ms-PL) şi Microsoft Reciprocal License (Ms-RL) au fost acceptate de către OSI. Să sperăm că după această mutare, Microsoft nu va mai arunca cu noroi în ograda Open Source....

Michael Dell susţinevânzările Linux pe piaţa serverelor sunt în creştere. Deci procesele cu patente şi ameninţările din partea Microsoft nu au reuşit să-şi atingă scopul. Cel puţin nu încă, fiindcă această creştere despre care vorbeşte el, e mai rapidă decât creşterea Windows-ului pe servere.

Încă vă mai puneţi problema dacă Linux e bun sau nu pe desktop? Acest articol vă dă 13 motive pentru care Linux e ideal pentru desktop-ul dumneavoastră. Şi, apropo de Linux pe desktop, puteţi participa la acest sondaj, unul din cele mai reprezentative pentru comunitatea FOSS.

Pentru graficienii „dependenţi” de Adobe Photoshop, migrarea către Linux poate fi mai uşoară cu GIMPShop – GIMP cu aspect de Photoshop. Un review al acestui interesant produs găsiţi aici. Mai mult, am găsit într-un blog detalii despre cum pot fi folosite filtrele din Photoshop în GIMP.

Nokia va lansa un nou dispozitiv bazat pe Linux, care va continua seria N770 şi N800. Este vorba de Nokia N810 care va fi mai mic, mai greu şi mai rapid decât predecesorul său. Va avea o tastatură care va ieşi prin alunecare de sub ecran, receptor GPS, transmiţător FM şi reglaj automat al luminozităţii ecranului după luminozitatea mediului ambiental. După descrierea facilităţilor lui, se pare că acest N810 îl va întrece cu mult pe N800. Bravo Nokia!

Firefox 3 va lua aspectul nativ al sistemului de operare pe care va rula! Asta da ştire bună pentru că eu m-am săturat de butoanele pătrăţoase pe care le are Firefox pe Linux/KDE!

Până spre sfârşitul anului, BBC va deveni mai prietenos cu utilizatorii de Linux şi Mac. O ştire de la ei de pe site ne anunţă că vor lansa câte un iPlayer şi pentru aceste două sisteme de operare non-Windows. Astfel, şi utilizatorii care nu folosesc Windows vor putea viziona şi descărca programe de la BBC, în direct.

Şi ziceam că săptămâna asta au fost ceva lansări importante de software. O să încep cu KDE 3.5.8 şi 4.0 Beta 3. Primul rezolvă sute de probleme (în Konqueror, KPdf, KMail, KOrganizer, etc) aducând şi mai multă stabilitate seriei 3.5.x a popularului desktop open-source. KDE 4.0 Beta 3 (nume de cod „Cicker”) aduce, printre altele şi al patrulea alfa al suitei office KOffice 2.0. Modificările sunt substanţiale şi vin în Plasma, KDE PIM, aplicaţiile educaţionale, Konqueror, etc. Detalii (text şi imagini!) găsiţi în anunţul oficial.

Nici „concurenţa” nu a stat deoparte, joi a apărut şi GNOME 2.20.1 ce rezolvă tot felul de probleme. Toţi utilizatorii sunt încurajaţi să-şi facă update.

Google Desktop pentru Linux a ajuns la versiunea 1.1 beta. Softul de indexat suportă acum lansarea aplicaţiilor găsite după căutare, iar calitatea previzualizării imaginilor din rezultate a fost îmbunătăţită. Tasta pentru căutare rapidă poate fi schimbată, iar acum Google Desktop poate căuta şi documente Microsoft Office. Detalii şi link către pagina de download găsiţi aici.

Eclipse îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa mediilor de dezvoltare integrate lansând un toolkit pentru crearea de aplicaţii Ajax. Acest toolkit se numeşte RAP, iar detalii puteţi găsi aici.

Tot săptămâna aceasta a fost lansat un proiect interesant ce combină motorul de randare de la Mozilla şi „mecanismul” Pidgin de conectare la protocoalele de mesagerie instantă (libpurple). Acest proiect se numeşte Instantbird şi poate deveni o alternativă interesantă la Pidgin sau Kopete pentru că va suporta extensii ca orice alt produs Mozilla.

În ceea ce priveşte distribuţiile, săptămâna aceasta atenţia a fost captată de familia Ubuntu care a ajuns la generaţia 7.10. Această distribuţie vine în două versiuni: Desktop Edition şi Server Edition. Pagina Kubuntu 7.10 descrie foarte bine modificările pe care le aduce această nouă versiune.

Kiwi Linux 7.10, distribuţie românească bazată pe Ubuntu, a apărut chiar astăzi şi vă invit la download.

Evident Dell a anunţat că în curând va vinde desktop-uri şi laptop-uri cu Ubuntu 7.10. Participând activ la dezvoltarea Ubuntu, Dell încă testează noua distribuţie pentru a fi siguri că aceasta va rula perfect pe sistemele lor. Detalii aici.

Orice altă lansare de distribuţie Linux a fost eclipsată în această săptămână de lansarea Ubuntu. Dar nu şi NetBSD care a ajuns la versiunea 4.0 RC3. S-au rezolvat probleme, s-au reparat driver-e, s-a adăugat suport pentru dispozitive noi, etc. De fapt lista de modificări e chiar impresionantă.

Cu asta am încheiat! Vă doresc o săptămână frumoasă!

Autor: Silvian Creţu