Ştiri IT, hardware, software, gadgets, linux, ştiinţă şi tehnologie rss RSS
Locuri de muncă în IT:
Technogeek
Căutăm colaboratori | Ce este RSS? | Despre technogeek | Contact | Hartă site

Open-source la sfârşit de săptămână: 30 iulie – 5 august

2007-08-06

Bine v-am găsit la sfârşitul unei noi săptămâni Open-Source. Aş dori să încep cu ce-am terminat acum o săptămână, şi anume acuzaţiile emise împotriva celor de la Skype cu privire la încălcarea licenţei GPL. Skype a fost acuzată de încălcarea GPL, furnizând o soluţie VoIP către firma SMC, fără a furniza codul sursă al nucleului Linux inclus în acea soluţie VoIP şi o copie a textului licenţei GPL. Skype se apără spunând că în documentaţie ei au inclus legăturile către site-urile de unde poate fi descărcată şi codul sursă Linux şi copia GPL.

Nu este săptămână să nu se audă ceva din tabăra Ubuntu/Canonical/Dell. Săptămâna aceasta, Mark Shuttleworth (fondatorul Canonical, sponsor Ubuntu şi patron KDE) a spus că Oracle îşi va lansa propria distribuţie Linux. El a mers pe principiul conform căruia fum nu iese fără foc. “Angajează prea mulţi oameni, doar pentru a face nişte patch-uri. Părerea mea este că sunt pe punctul de a-şi crea o distribuţie derivată sau chiar una originală”, declară Mark. Ei bine, eu sunt de părere că este loc pentru încă un nume mare în Linux... Şi, apropo de nume mari, Red Hat va reveni pe piaţa Desktop cu o soluţie Linux care va concura direct cu Ubuntu şi care se va numi Global Desktop Linux. Cel mai probabil, acest lucru se va petrece în septembrie.

La capitolul lansări de distribuţii, în această săptămână am avut parte de RHEL (Red Hat Enterprise Linux) 5.1 Beta 1, Damn Small 4.0 alpha 2, openSUSE 10.3 alpha 7, SimplyMEPIS 7.0 Prebeta, VectorLinux 5.8.6 RC1 SOHO şi Elive 0.9 Beta MacBook. Dintre toate, aş dori să insist asupra VectorLinux şi SimplyMEPIS, distribuţii despre care nu cred că am mai discutat până acum. Prima este o distribuţie mică şi rapidă bazată pe Slackware, destinată celor care vor să aibă controlul total asupra sistemului şi/sau au sisteme mai slabe din punct de vedere hardware. Cea de-a doua este o distribuţie desktop bazată pe Ubuntu şi Debian. Începând cu această versiune, echipa Mepis vrea să se axeze mai mult pe Debian.

La capitolul lansări de software avem cele mai interesante ştiri. Pidgin (probabil cel mai popular client de messenger pentru Linux, cunoscut până nu demult sub denumirea gaim) a lansat versiunea 2.1.0 pe 29 iulie, aducând modificări interesante de interfaţă, una din cele mai importante fiind afişarea statusului celui cu care vorbiţi, în fereastra de chat. Firefox şi Thunderbird au ajuns la versiunea 2.0.0.6, versiune ce rezolvă importante probleme de securitate. SeaMonkey rezolvă aceleaşi probleme cu versiunea 1.1.4. Unul din cele mai populare server-e de mail din lumea Unix, Postfix a rezolvat câteva probleme minore cu versiune 2.4.5. Şi o altă lansare notabilă este versiunea 1.360 a celei mai populare interfeţe web de administrare servere – webmin. Aceasta conţine un modul de configurare Bacula (un foarte performant şi profesional software de creat copii de siguranţă, pe care vi-l recomand cu căldura), optimizări pentru Debian/Ubuntu şi Gentoo şi viteză mărită la lucrul cu utilizatori şi grupuri LDAP. În “tabăra” KDE, a fost lansată versiunea 4.0 beta 1, iar Nikolaj Hald Nielsen de la Amarok a fost angajat de cei de la magazinul de muzică online Magnatune, pentru a lucra la Amarok.

Vreau să închei menţionând trei articole interesante care pe mine m-au pus pe gânduri:

Toate aceste trei articole ne demonstrează cât de mult contează marketing-ul şi ambiţia. Microsoft face tot ce trebuie să facă pentru a câştiga. Încalcă şi legea dacă e nevoie!

Vă doresc o săptămână frumoasă!

Autor: Silvian Creţu