Palm se bazează pe linux
2007-04-16
Palm a anunţat de curând o nouă traiectorie pentru produsele companiei, care vor utiliza o platformă bazată pe Linux pentru a încerca să ridice nivelul de competitivitate al produselor lansate pe piaţă.
După ce anul trecut Palm şi-a lărgit gama de produse introducând gama de telefoane Treo care rulau Windows Mobile, compania crede într-o relansare prin dezvoltarea de noi produse inovatoare ce au la bază un sistem de operare dezvoltat de-a lungul mai multor ani în „bucătăria proprie”.
Noua soluţie, bazată pe politica softului liber şi anunţată de directorul executiv Ed Colligan aduce noi beneficii atât clienţilor cât şi companiei, mai ales având în vedere faptul că Palm a cheltuit anul trecut 44 milioane de dolari pentru a plăti licenţa folosirii sistemului de operare Palm OS. Deşi Palm OS a fost sistemul care a stabilit mulţi ani la rând un standard în ceea ce priveşte uşurinţa de folosire a dispozitivelor mobile, suferă de faptul că nu a cunoscut îmbunătăţiri semnificative, mai ales în ceea ce priveşte aplicaţiile media şi formatele media apărute în ultima perioadă, odată cu explozia tehnologiilor mobile şi folosirea lor pe o scară nemaiîntâlnită până acum.
Colligan nu a oferit detalii asupra noii platforme, însă a menţionat faptul că noul sistem de operare va da companiei control asupra funcţiilor acestuia şi asupra costurilor implicate în lansarea noilor produse ce înglobează noua tehnologie aleasă, fapt ce va micşora intervalul de timp necesar lansării de noi dispozitive mobile pe această piaţă aflată în creştere.
Schimbarea politicii companiei vine în contextul intensificării concurenţei pe acest segment de piaţă, mai ales datorită unor companii cum sunt Nokia, Motorola şi Samsung Electronics, care lansează unul după altul modele noi şi inovatoare de telefoane mobile multimedia capabile de sarcini până acum nemaiîntâlnite la telefoanele obişnuite.
"Telefoanele inteligente - care combină acum telefonul mobil, utilizarea email-ului, navigarea pe web şi rularea aplicaţiilor multimedia - se îndreaptă acum spre piaţa de masă", susţine directorul executiv de la Palm, anunţând o aliniere a companiei pe care o conduce la noile tendinţe ale pieţei.
Evolutia actuală în acest domeniu anunţă o competiţie tot mai acerbă în segmentul dispozitivelor mobile inteligente, fapt care ne-a obişnuit deja cu desele lansări de noi modele de astfel de gadgeturi pe piaţa interna şi internaţională. Cel mai slim telefon anunţat de Samsung, iPhone-ul aşteptat de la cei de la Apple, telefoanele walkman ale celor de la Sony Ericsson, Nokia cu modelele din seria N şi alte nume care ar merita menţionate, sunt actori serioşi pe piaţa în creştere, în care cei de la Palm anunţă adoptarea unei noi soluţii inovatoare, care introduce un sistem de operare bazat pe Linux şi puterea open-source.
Actualizare articol:
Într-un interviu recent, şeful Palm a anunţat că noul sistem de operare la care lucrează, bazat pe linux şi care era aşteptat pentru anul acesta va fi disponibil utilizatorilor doar anul viitor. Până atunci Palm continuă să vândă modelele Treo bazate pe Garnet OS şi Windows Mobile.
Sursa: theage.com.au
Autor: Mihai Brehar
