Primul hard-disk hibrid din lume
2007-04-16
Cei de la Samsung au anunţat că au scos pe piaţă primele hard-diskuri hibride, îmbinând memoriile flash non-volatile cu un hard tradiţional.
Seria MH80 de discuri hibride oferă capacităţi de stocare de 80 GB, 120 GB şi 160 GB. Hardurile includ memorii flash de ultimă generaţie numite OneNAND care pot avea 128 MB sau 256 MB. Din cauza faptului că hardul are un buffer foarte mare, platanele nu sunt accesate atât de des, deci consumul de curent va scădea cu 70-90%. Deasemenea memoriile flash vor permite un timp de boot de 50% mai rapid decât la hardurile obişnuite.
Discurile hibride de la Samsung sunt optimizate pentru a lucra pe notebook-uri care au un sistem de operare Windows Vista. Microsoft oferă un program numit ReadyDrive cu ajutorul căruia PC-urile ce posedă un hard hibrid se bucură de o performanţă crescută şi securitate mai mare. Se estimează că, prin utilizarea acestor harduri, durata de viaţă a bateriilor notebook-urilor va creşte cu aproximativ 30 de minute.
Autor: Nagy Levente
