Ştiri IT, hardware, software, gadgets, linux, ştiinţă şi tehnologie rss RSS
Locuri de muncă în IT:
Technogeek
Căutăm colaboratori | Ce este RSS? | Despre technogeek | Contact | Hartă site

Radeon HD 3400 şi HD 3600 - soluţii ieftine de la AMD

2008-01-25

La sfârşitul anului trecut, AMD anunţa lansarea unităţilor de procesare grafică (GPU) ATI Radeon HD 3800 destinate pasionaţilor de performanţe grafice. Pe 23 ianuarie anul acesta, compania a anunţat lansarea a două noi astfel de unităţi destinate unor utilizatori mai puţin pretenţioşi. Este vorba de seriile de clasă medie şi joasă ATI Radeon HD 3600, respectiv ATI HD Radeon 3400.

Ambele serii au fost realizate prin tehnologie pe 55nm, oferind un consum redus de energie raportat la performanţe, precum şi un nivel redus de zgomot. Procesoarele grafice Radeon HD 3600 au un cipset grafic RV635, tactat la 735 Mhz şi GDDR3 de 256/512 MB. Seria Radeon HD 3400 este lansată în două modele: HD 3450 cu cipset RV620 tactat la 525 Mhz şi GDDR2 de 256 MB, respectiv Radeon 3470 cu cipsetul tactat la 725 Mhz şi GDDR3 de 512 MB.

Noutatea pe care o aduc este faptul că sunt primele unităţi de procesare grafică din lume care au suportul DisplayPort integrat. Această interfaţă permite conectarea la dispozitive digitale de afişare, oferind o lăţime de bandă dublă faţă de interfaţa DVI. Rezoluţia este de înaltă calitate şi datorită tehnologiei UVD de la AMD, permiţând astfel vizionarea de DVD-uri de înaltă definiţie la calitate maximă.

Produsele menţionate oferă suport pentru DirectX 10.1, au ATI CrossFireX (ceea ce dă posibilitatea pasionaţilor de jocuri să facă upgrade la multi-GPU). ATI Hybrid Graphics permite utilizatorilor să combine o unitate de procesare din seria HD 3400 cu un chipset compatibil din seria AMD-7 pentru a obţine performanţe 3D deosebite. De asemenea, Radeon HD 3400 şi 3600 au suport pentru tehnologia PCI Express 2.0.

Preţurile sugerate de producător sunt de 49-65 USD pentru ATI Radeon HD 3400 şi 79-99 USD pentru ATI Radeon HD 3600.

AMD se dovedeşte încă o dată a fi unul din liderii cei mai importanţi de pe piaţa producătorilor de soluţii grafice, făcând accesibile publicului larg performanţe care altă dată erau doar la nivel de imaginanţie.

Sursa: AMD

Autor: Cezar-Gorun Nesvadba